Comisia înfiinţată de domnul preşedinte Traian Băsescu
pentru analiza dictaturii comuniste în scopul condamnării oficiale a
comunismului, comisie condusă de politologul Vladimir Tismăneanu, a anunţat în
presă că şi-a finalizat raportul. Acesta conţine 650 de pagini în care sunt
adunate documente şi studii de caz cu privire la represiunea comunistă, de la
ororile din închisorile Sighet, Aiud, Gherla, Piteşti, Canal etc. până la
condamnări, crime, sau recensăminte ale celor care au trecut prin închisorile
comuniste. Autorii susţin că raportul lor conţine sinteze ştiinţifice privind
crimele şi abuzurile regimului comunist din România, de la înfiinţarea sa până
în decembrie 1989. Aştept cu mare interes publicarea acestui document, cu atât
mai mult cu cât eu mi-am exprimat îndoiala cu privire la necesitatea unui
asemenea studiu. O condamnare simbolică, fără consecinţe juridice, putea să o
facă domnul preşedinte şi fără un asemenea raport; crimele sunt notorii şi
cunoscute, ba la ele s-ar mai putea adăuga şi cele de după 1989! Nu atât o
listă a celor închişi, morţi sau torturaţi ar fi necesară, cât o listă a torţionarilor.
Un studiu al arhivelor ar trebui să ducă la
procese penale , să se finalizeze cu
despăgubiri şi condamnări, nu doar cu o lacrimă a domnului preşedinte. Pentru
crimele din regimul comunist ar trebui să răspundă nu doar securiştii, ci şi
activiştii de partid, din ordinul cărora au fost executate, şi procurorii, şi
judecătorii, şi miliţienii, şi directorii de instituţii sau întreprinderi care
au colaborat cu torţionarii. Cei oprimaţi în această jumătate de secol sau
rudele celor care nu mai sunt ar trebui consiliaţi cu privire la felul cum să
se adreseze justiţiei. Dreptatea adevărată ar trebui să conducă la condamnarea
celor vinovaţi, care nu-s patru milioane, cum spunea domnul Ion Iliescu acum
cincisprezece ani, sunt câteva mii, poate chiar câteva sute. Diversiuni cum
este "dosariada" nu fac decât să ascundă vinovaţii, sau să folosească
în mod criminal informaţia din dosarele fostei securităţi pentru a plăti poliţe
politice. Orice ar putea să fie aceste condamnări, numai arme politice nu!
Nu am văzut raportul – comisa promite că îl va da publicităţii
în termenul cerut de domnul preşedinte, adică până la 30 decembrie 2006 – dar,
dacă el conţine recomandarea ca istoria
crimelor comise de regimul comunist să devină obiect de studiu obligatoriu în şcoală,
consider că a meritat munca. Este absolut absurd ca istoria holocaustului să se
predea în şcoala din România, iar istoria Holocaustului roşu, căruia i-au căzut
victime bunicii şi străbunicii elevilor, să se discute clandestin, ba chiar
profesorii care vorbesc elevilor despre ororile comunismului să fie apostrofaţi
că "fac politică" în şcoală! S-au împlini 11 ani de la trecerea în
istorie a unuia dintre cei mai importanţi luptători împotriva comunismului:
Corneliu Coposu. Cum a fost comemorată această zi în şcoli? Mâine este 15
Noiembrie, zi în care românii îşi amintesc de marea demonstraţie anticomunistă
de la Braşov, dar şi de marea demonstraţie anticomunistă din Bucureştiul
postdecembrist,
15 noiembrie 1990, când mai mult de o jumătate de milion de
oameni a răspuns la chemarea Alianţei Civice în efortul disperat de a stopa
restauraţia criptocomunistă, cum o numea Domnul Corneliu Coposu. Această zi în
care românii comemorează lupta împotriva comunismului ar trebui să fie prilej
de conferinţe şi simpozioane, de întruniri şi demonstraţii, românii ar trebui
să arate că nu şi-au uitat istoria, că încă mai au simţul sublimului, dacă nu
chiar al tragicului.
Este banală aserţiunea potrivit căreia cine uită istoria
este condamnat să o repete, dar la noi, în aceste zile, dacă privim scena
politică, putem constata că este cumplit de adevărată!